Concept de pol ec. Obiectul de studiu si raportul ei cu alte stiinte

Politica economica – repr ansamblul deciziilor adoptate de autoritatile publice in vederea orientarii activitatii economice intr-un sens considerat rezonabil pe un anumit teritoriu.

Politica economica – totalitatea actiunilor intreprinse de decidentii politicii in scopul influentarii comportamentului agentilor economici si a imbunatatirii performantelor economice.

Politica economica – este o stiinta ce preiveste scopurile statului si mijloacele necesare atingerii acestor scopuri sau obiective.

Definirea obiectului de studio a politicilor economico-financiare implica abordarea a 3 aspecte:

1) Seminificatia politica;

2) Natura statului in realizarea politici economice;

3) Gradul de neutralitate a deciziilor statului.

Politica economico-financiara primeste o semnificatie reala numai in raport cu analiza macroeconomica. Conexiunea dintre teorie si plitica economica rezida in continutul generative al actiunii statului, in sensul ca intreventia publica este generate de compartimentele microeconomice ale agentului economic.

Economie pozitiva – ceea ce este in realitate;

Economie normativa – ceea ce tre sa fie.

Delimitarea intre normative si pozitiv in economie este relative.

Politica economica parte componenta a stiintei economice relative reprezinta forma de elaborare a unor masuri p/u promovarea unei anumite orientari in dezvoltarea social-economica.

Viziunea normativa asupra politicii economice stabileste 2 principii:

a) Principiul corelatiei – teoria lui tinberghen – o politica economica cu obiectivele stabilite tre sa dispuna cel putin de tot atitea instrumente cite obictive exista.

b) Principiul eficacitatii – regula lui Mondel – politica economica tre sa utilizeze fiecare instrument p/u a realiza acel obiectiv p/u care acest instrument poseda un raport cu alte instrumente avantaje comparative.


Interventia statului in economie: cauze, obiective, metode, instrumente

Esecurile pietii au fost monopolul si externalitatile.

Externalitati negative – statul intervine prin amenzi, taxe p/u a le reduce.

Externalitati positive – invatamint, beneficiu adus societatii > chelt suportate de stat.

Astfel statul tre sa le stimuzele pe cele positive.

Exeternalitatea – un cost suportat de persoana terta si care nu participa direct la o diviziune economica data.

Bunuri de folosinta comuna – rolul statului fiind de a proteja mediul aplicind diverse masuri de minimizare a inrautatirii situatiei.

Bun public – acele bunuri la care toate lumea are acces dupa nevoi.

Caracteristicile bunului public:

Ø Nonexclusivitate

Ø Nonrivalitate

P/u a anihila esecurile pietii este nevoie interventia statului in viata ec.

Functiile statului contemporan:

1) Traditionale(generale):

· Apararea statului;

· Mentinerea ordinii in societate;

· Crearea bunurilor publice;

· Elaborarea cadrului legislativ.

2) Economice:

0. Remedierea esecului pietii;

1. Perfectionarea distributiei si redistributiei venitului;

2. Stabilitatea si dezvoltarea macroeconomica;

3. Reprezinta statul pe plan international.

3) Sociale:

o Protectia mediului ambiant;

o Diminuarea saraciei;

o Ocrotirea sanatatii;

o Securitatea drepturilor de proprietate in economia de tranzit.

Functiile economice si obiective generale se realizeaza prin intermediul adm publice. La rindul sau adm publica utilizeaza urmatoarele instrumente de reglementare:

ü Instrumente administrative(legislatia, acordarea de licente, brevete);

ü Economice(impozite, dobinda, scont de finantare).

Tipuri de stat:

a. Protector – pune accent pe administrarea tarii, producerea de bunurilor publice, administrarea justificatii, securitatii, drepturilor.

b. Productiv – pune accent pe functiile economice si realizarea instrumentelor economice;

c. Birocratic – utilizeaza instrumente neeconomice, lobism.

Clasificarea politicilor economice:

I. In dependenta de efectul macroeconomic:

1) Politici orientate catre cerere – politici prin care se influenteaza cererea agregata, astfel incit aceasta sa creasca(prin politici expansioniste) sau sa se restringa(prin politici restrictive) in dependenta de scopul urmarit.

Din aceasta categorie fac parte 2 tipuri:

Ø Politici fiscale – care utilizeaza drept instrument impozitele si taxele, chelt guvernamentale, platile de transfer;

Ø Politici monetare – folosesc instrumente: oferta de bani, rata dobinzii, rata scontului de finantare.

2) Politici orientate catre oferta. Din aceasta categorie fac parte:

ü Politici de perfectionare a sistemului de impozitare;

ü Politici de perfectionare a functionarii eficiente a pietii;

ü Politici de eliminare a efectelor externalitatii.

II. In dependenta de obiectul urmarit:

1. Politici antisomaj;

2. Politici antiinflationiste;

3. Politici de stabilitate economica;

4. Politici de crestere economica;

5. Politici comerciale;

6. Politici valutare;

7. Politici financiare.

Din politica financiara fac parte:

o Politica bugetar-fiscala;

o Politica monetar-creditara;

o Politica chelt publice;

o Politica veniturilor publice;

o Politica vamala;

o Politica comerciala;

o Politica valutara;

o Politica preturilor.

Teoria ordinii economice

In viziunea lui Walter Eucken(1881 – 1950) cele mai importante concepte privind politicile economico-financiare sunt:

a. Conceptul ordinii economice;

b. Conceptul puterii si libertatii economice;

c. Conceptul politicii economice.

Prin ordine economica a unei tari dupa Eucken se intelege totalitatea formelor stabilite in care zilnic se desfasoarea procesul economic. Ulterior aceasta defeinitie a extinso considerind ordinea economica drept o totalitate de forme in care se efectueaza reglementarea procesului de gospodarire cotidiana.

Sistematizind practica istorica Eucken propune urmatoarea tipologie a pol econom:

1) Politica laissez-fair(libertatea activitatii economice);

2) Politica centralizata dirijata total sau partia de stat;

3) Politica “drumului de mijloc” – intermediara – presupune un grad mai mic sau mai mare de interventie a statului in economia de piata gasindu-se un compromis intre piata si planificare economica(politica ocuparii depline, politica conjuncturala);

4) Politica ordinii concurentiale si politica realizata in mod punctat – prin ordine concurentiala se subinteleg acele conditii create de stat ce contribuie la dezvoltarea maximala a concurentei.

Eucken pune accent pe rolul statului in apararea concurentei de monopol. Totodata el ajunge la concluzia ca statul din mai multe considerente dovedeste a fi incapabil de a efectua un control eficient asupra activitatii monopolurilor.

Politica economica realizata in mo punctat – fara corelatia deciziilor si fara a se tine cont de consecintele lor. Ideea este utila p/u aprecierea profesionalismului functionarilor autohtoni – creatori de politici economice si financiare.

La sf sex XX incep XXI se reliebeaza aparitia unor noi politici economice orientate catre cerere si catre oferta.

Conceptul politicii economice in viziunea lui Ian Timbergen

Baza teoriei politicii economice constituie conceptul elaborat inca in anii 50 de catre economistul olandez, primul laureat al premiului nobel dat in economie(69), Ian Timbergen(1903 – 1994), lucrarile lui: Teoria politicii economice(52), Politica economica principii si formarea(56). Conform teoriei lui Timbergen componentele politicii economico-financiare sunt:

a) Obiective de baza ale bunastarii(sistem de inidicatori macroeconomici);

b) Instrumentele cu care statul intervine in economie;

c) Modelul in care ale loc legatura dintre obiectivele stabilite si instrumente si care permit a determina setul optim de activitati politice.

La categoria de instrumente se refera masurile impartite in 4 categorii:

1) Fiscale – include bugetele si impozitele;

2) Monetare – masa monetara si creditele;

3) Externe – include manipularea fluxului valutar;

4) Stabilizatori-reglatori – comanda de stat, investitiile statului, sistemul fiscal.

Timbergen a precautat metodologia planificarii si prognozarii p/u Olanda si a propus un model utilizat p/u planificarea economica si dezvoltarea tarii.

Critica lui Robert Lucas

Modelul lui Tinbergen a constituit schema politicii economice si financiare mai mult de 20 ani. Dar la mijlocul anilor 70 economistii au inceput sa analizeze neajunsurile acestei teorii. Critica lui Robert Lucas, unul din primii reprezentanti ai teoriei alegerii rationale dispune de lucrarea “Evolutia politicii economice”. In centrul atentiei lui Lucas se afla evaluarea asteptarii. De regula aceasta se produce aproximativ reiesind din experienta anterioara. Cu toate dupa asa mecanism este imposibil sa previzionezi schimbarile politice.

De ex: intre oferta monetara si productie exista o dependenta liniara, dar schimbarile neasteptate in cantitatea de bani pot incalca ritmul asteptat de prognoza cresterii masei monetare.

Astfel critica rezida in elaborarea unui model macroeconomic mai perfect care include si valoarea factorului asteptarii rationale.

Elaborarea unui politici economico financiare tre sa tina cont de:

1. Atingerea combinatiei optime intre obiectiv stabilit si alegerea actiunii eficiente a instrumentului;

2. Regulile si legile economice;

3. Gradul de incredere in politica data din partea electoratului.

Astfel critica lui Lucas consta in faptul ca indicatorii economici din anii luati ca variabile in modelul actual sunt nesiguri si insuficienti deoarece ei deasemenea constituie manipulari ale rezultatelor politice.

Lucas si adeptii lui au ajuns la concluzia ineficientii complete a doctrinei Keynisiste considerind ca deciziile economice tre sa fie luate in mod individual in baza relatiilor de piata. Astfel problelemele economiei nationale pot fi solutionate mai eficient decit prin amestecul statului.

Teoria asteptarilor rationale se bazeaza pe 2 idei:

1 – preturile si salriile sunt flexibile(se adapteaza rapid la modificarile pietii stabilindu-se echilibru;

2 – oamenii cunosc si folosesc toate informatiile si teoriile economice pe care se intemeiaza masurile de politica economica.

O politica economica in viziunea lui Lucas este ineficienta atunci cind: “Daca asteptarile sunt rationale, iar preturile si salariile sunt flexibile, iar politica anticipata a guvernului nu poate influenta nivelul productiei reale sau al somajului.”

Teoria optiunilor publice a lui Buchanan

Scoala optiunilor publice cu centrul activitatii in Virginia il are ca initiator pe James Buchanan. Obiectivul esential al acestei scoli consta in prezentarea modelului in care sunt cheltuiti banii publici, determinarea faptului in ce masura si prin ce retele si mijloace deciziile politice determina alocarea eficienta sau nu a resurselor.

Toate optiunile publice mai pot fi numite si economie a politicii intrucit ea isi propune sa studieze cu ajutorul metodologicii si instrumentariului economic acele probleme legate de homos-economicus-politicus.

Viziunea lui Buchanan cuprinde:

a) Economicul analizeaza piata si mecanismele ei;

b) Politicul – statul, structurile politice, sistemele electorale;

c) Socialul – clase si grupuri sociale cu comportamente influentate de institutii;

d) Filosoficul – mecanismele sus enumerate in evolutie prin prisma filosofiei.

Premizele metodologice alte teoriei optiunilor publice:

1) Individualismul metodologic;

2) Homoeconomicus – toti se conduc dupa principiul economic: “compararea cistigurilor marginale cu costurile marginale”;

3) Politica ca proces de schimb.

Considerind stiinta guvernarii ca proces al schimbului Buchanan sustine ca interesul economic este unul din bunurile pe care indivizii il apreciaza pozitiv. In politica statul contine elemente de violenta, de impunere, iar individul accepta benevol acest schimb numai in cazul daca aceasta il ajuta sa-si realizeze scopul privat.

Importanta statului deriva din capacitatea acestuia de a identifica acel cadru economic legal care sa asigure tuturor oamenilor sansa egala de a obtine cistiguri prin eforturi proprii si prin cooperare productiva cu ceilalti.

Buchanan are o viziune aparte asupra statului:

· Statul nu este o unitate organica;

· Deciziile pe care le ia statul nu intotdeauna rezulta din interesele publice;

· Statul poate fi identificat cu mecanismul care in mod automat corecteaza imperfectiunile pietii.

Concluzia lui Buchanan: ”nu putem lupta impotriva acestui “firesc” decit prin minimum de stat”.

Mecanismul functionarii pietii politicii si impactul ei asupra societatii

Piata politica reprezinta schimbul reciproc dintre participanti cu scopul de a lua deciziile corespunzatoare reiesind din interesele private. Obiectul pietii politice sunt deciziile politice si mecanismul pietii politice.

Cererea politica vine din partea alegatorilor si grupurilor de presiune.

Alegatorii pot alege reprezentati in organele legislative si executive a statului, ei manifesta cererea prin votare. Oferta politica vine din partea partidelor si miscarilor politice in cadrul ofertei exista o piata politica interna in care liderii politici lupta p/u influenta si redistribuirea locurilor in cadrul partidului, si o piata politica externa in care se lupta p/u influenta in societate.

Lobism – o metoda de influentare asupra puterii reprezentative cu scopul de a primi o decizie politica convenabila .

Logroling – sustinerea reciproca a deputatilor prin comertul de voturi.

Concluzia lui Buchanan: ”P/u a atinge o unitate in schimbul politic e necesar de a prelua si elibera reguli si proceduri care ar reglementa primirea legilor, controlul aspura gestiunii finantelor, principiile impozitarii.

Relatiile financiare. Sistemul financiar si componentele lui. Relatiile de credit. Relatiile de asigurari

Finantele – stiinta constituirii si administrarii mijloacelor banesti la dispozitia unui agent economic p/u indeplinirea obiectului sau de activitate, functiilor si obiectivelor sale.

Relatiile financiare sunt relatii banesti de repartitie a produsului global sau a componentelor sale reprezentind niste transferuri monetare in dublu sens intre buget si firme sau intre firme.

Sfera relatiilor banesti include pe cea a relatiilor financiare, deoarece relatiile banesti presupun contraprestatie si nu necesita neaparat un instrument legat de reflectare sau o baza generatoare si nu au neaparat un caracter de continuitate.

Caracteristica relatiilor financiare:

1) Relatiile financiare sunt o parte a relatiilor economice. Apartenenta relatiilor financiare la cele economice este determinata de faptul ca sunt suportul banesc a unor raporturi intre proprietati si modifica patrimoniul partenerilor cau cel putin structura acestuia. De ex: # A achita la finele lunii consumul de energie electrica. O astfel de relatie de regula are caracter de continuitate, ceea ce presupune generarea a unei obligatii a # A catre furnizorul de energie, adica o obligatie ce nu se stinge imediat.

2) Relatiile financiare au loc organizat si pe baza legala cu caracter de continuitate.

3) Relatiile financiare au caracter definitiv (plata impozitelor, taxelor, amenzilor).

4) Relatiile financiare presupun in principiu transferuri banesti fara contraprestatie directa si imediata si fara titlu rambursabil.

Sistemul financiar are 2 componente majore:

I. Finantele publice.

Componenta publica a finantelor releva:

Ø Procurarea resurselor necesare statului si utilizarea lor conform nevoilor acestuia in calitatea sa de autoritate publica;

Ø Folosirea procesului de procurare si utilizare a resurselor ca un mijloc de influentare a desfasurarii ansamblului de activitati economico-sociale.

Finantele publice sunt definite in legatura cu existenta statului si a autoritatilor sale locale si centrale.

Finantele publice se compun din urmatoarele fonduri:

ü Bugetul national public (buget central si cele locale);

ü Bugetul asigurarilor sociale de stat;

ü Fondurile extrabugetare.

Functiile finantelor publcie:

§ De alocare(fiscala, de repartitie);

§ De stabilizare(extrafiscala) – obiect utilizeaza resursele financiare p/u favorizarea cresterii economice si atenuarea dezechilibrelor economice;

§ De redistribuire(sociala) – are ca obiect transferul de putere de cumparare intre diferite domenii ale activitatii economico-sociale sau intre diferite categorii sociale.

II. Finantele private.

Finantele private cuprind totalitatea societatilor comerciale, bancare, de asigurari indiferent de proprietarul capitalului. Caracteristica esentiala a finantelor private este ca fondurile ne se consuma ci se avanseaza si recupereaza in permanenta in circuitul economic. Obiectul finantelor private include:

a) Constituirea capitalului social;

b) Repartizarea profitului;

c) Plasarea eventualelor disponibilitati(efect de investitii);

d) Obtinerea/crearea mijloacelor financiare necesare p/u derularea curenta a activiatii lucrative;

e) Mobilizarea creantelor;

f) Lichidarea obligatiilor.

Relatiile de credit – relatii banesti de repartitie a produsului global sau a componentelor sale, reflecta niste relatii reprezentind mobilizarea unor disponibilitati banesti in vederea acoperirii unor nevoi temporare.

Caracteristicile relatiilor de credit:

· Sunt cu caracter rambursabil;

· Purtatoare de dobinda.

Regula de aur p/u activitatea financiara: “produsul generat de utilizarea unor resurse financiare imprumutate tre sa fie mai mare decit costul acestora”.

Relatii de asigurari reprezinta ansamblul relatiilor economico-financiare ce se stabilesc intre asigurati si asiguratori. Asiguratul este persoana fizica/juridica care in schimbul primei de asigurare isi asigura bunurile sau se asigura impotriva unor evenimente. Asiguratorul este persoana juridica care preia riscurile asiguratilor, iar in cadrul producerii acestora acopera pagubele respective/achita sumele asigurate.

Componentele sistemului financiar: asemanari si deosebiri

Intre cele 2 componente ale sistemului financiar se stabilesc urmatoarele asemanari si deosebiri:

1) Finantele publice sunt indisolubil legate de existenta statului, pe cind cele private sunt generate de existenta intreprinderilor ca o celula de baza economica producatoare de profit;

2) Finantele publice se manifesta la nivel macroeconomic, pe cind sfera finantelor private se manifesta la nivel microeconomic;

3) Scopul principal urmarit de finantele publice consta in satisfacerea nevoilor publice prin intermediul unitatilor publice, iar in situatia #rilor private se urmareste gestionarea fondurilor #rilor in vederea obtinerii de profit;

4) Finantele publice se supun dreptului public, cele private sunt generate de dreptul comercial;

5) La nivel macroeconomic bugetul de stat se stabileste prin fundamentarea mai intii a chelt publice ce tre realizate dupa care se stabilesc veniturile necesare efectuarii acestor chelt;

6) La nivel microeconomic bugetul #rilor se formeaza prin stabilirea in prima faza a veniturilor pe care #rea le poate obtine si dupa aceasta se stabilesc cheltuielile #rii pe care ea si le poate permite;

7) Atit finantele publice cit si cele private se confrunta cu probleme privind echilibrul financiar.

Piata financiara si componentele ei

Piata financiara este locul schimburilor directe de capitaluri pe termen mediu si lung intre debitori(emitenti de titluri) si investitori(cei care se subscriu); suportul operatiunilor cel constituie valorile mobiliare: actiuni, obligatiuni; aceste permitind satisfacerea nevoilor de capital ale emitentilor si controlul structurilor de capital.

Pietile financiare se clasifica:

I. Din punct de vedere al agentilor implicati:

· Piata primara – emiterea actiunilor si obligatiunilor;

· Piata secundara – vinzarea/revinzarea hirtiilor de valoare.

II. Din punct de vedere al duratei p/u care sunt mobilizate resursele:

§ Piata monetara p/u tranzactiile pe TS (<1>

§ Piata de capital p/u tranzactii pe TM si TL (>1an);

III. Din punct de vedere al titlurilor ce fac obiectul tranzactiilor:

Ø Piata certificatelor de depozit;

Ø Piata actiunilor;

Ø Piata oblicatiunilor;

Ø Piata euro dollarilor(piata dollarului din europa);

Ø Piata interbancara etc.

Componentele pietii financiare:

ü Piata monetara – are ca obiect D si S de bani, in particular de capital pe TS;

ü Piata de capital – are ca obiect D si S de capital pe TM si TL avind ca o particularitate durata mare a scadentilor.

Institutiile financiare:

o Banca centrala;

o Bancile comerciale;

o Casele de depuneri;

o Societati de asigurari;

o Societati de investitii;

o Bursa de valori s.a.